Listă autori

Autori

Robert Murray M'Cheyne

Robert Murray M'Cheyne (1813 - 1843) s-a născut în Edinburgh, fiind cel mai mic copil al unui avocat de seamă al Curţii Supreme de Justiţie a Scoţiei. Părinţii lui s-au îngrijit foarte mult de bunăstarea spirituală a familiei şi, pe măsură ce creştea, Robert şi-a dezvoltat un înalt standard al virtuţii în comportamentul său, atât de înalt încât tatăl său a scris despre el privind în urmă: "Niciodată nu a fost vinovat de minciună sau de vreo altă acţiune răutăcioasă sau nevrednică." La vârsta de 14 ani a intrat la Universitatea Edinburgh, unde a studiat literatura şi poezia, şi a absolvit patru ani mai târziu în 1831. De asemenea, Robert îl respecta foarte mult pe fratele său mai mare, David, care, la rându-i, a manifestat un interes plin de zel pentru starea spirituală a lui Robert, însă o boală neaşteptată din vara anului 1831 a avut ca rezultat moartea lui David. Robert a simţit din plin amărăciunea pierderii, mai ales dat fiind faptul că prpriul său comportament virtuos nu-i aducea nicio mângâiere în durerea lui. A căutat alinare căutându-L pe Dumnezeu printr-un studiu sârguincios al Bibliei până când, ca să folosim cuvintele lui, a fost "adus la Hristos printr-o convingere profundă şi trainică" a faptului că păcatele sale erau iertate şi că avea pace cu Dumnezeu. La scurt timp după convertirea sa din 1831, M'Cheyne a început să se pregătească pentru a intra în slujirea Bisericii Scoţiei şi şi-a început studiile de teologie sub călăuzirea lui Thomas Chalmers, teologul şi eruditul remarcabil din vremea sa. După puţin timp, stăpânea deja latina, greaca şi ebraica, însă Robert învăţa doar cu scopul de a-şi spori înţelegerea pe care o avea asupra Scripturii, de vreme ce nu avea deloc timp pentru speculaţii intelectuale sau controverse savante. Pentru el, înţelepciunea tuturor veacurilor, aşa cum este ea dezvăluită de Dumnezeu prin Cuvântul Său, depăşea cu mult cele mai înalte filosofii şi teorii născocite de oameni. Anii lui de studenţie au fost marcaţi de o creştere rapidă în har pe măsură ce adevărurile Scripturii erau puse în aplicare în viaţa lui, până când a putut exclama: "Un ceas liniştit petrecut cu Dumnezeu valorează cât o viaţă întreagă petrecută cu un om."

Afișare 1 - 2 din 2