George Muller
George Müller (1805-1898) printre marile monumente care pot fi realizate printr-o credinţă simplă în Dumnezeu sunt marile orfelinate care acoperă cinci hectare de pământ în Ashley Downs, în oraşul Bristol din Anglia. Când Dumnezeu a pus în inima lui George Müller gândul să construiască aceste orfelinate, nu avea decât doi şilingi (50 cenţi) în buzunar. Fără să-şi facă lipsurile cunoscute vreunui om, ci numai lui Dumnezeu, i-au fost trimişi mai bine de 1 400 000 de lire (7 000 000 dolari) pentru construirea şi întreţinerea acestor case pentru orfani. Când scriitorul le-a vizitat prima oară, aproape de clipa morţii dlui Müller, existau cinci clădiri imense de granit solid, care puteau adăposti 2000 de orfani. În toţi anii de la sosirea primilor orfani, Domnul a trimis hrană la momentul potrivit, astfel că niciodată nu au sărit peste o masă din cauza lipsei de mâncare.
Deşi Geroge Müller a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai mari oameni ai rugăciunii cunoscuţi în istorie, el nu a fost dintotdeauna un sfânt. A rătăcit în adâncimile păcatului înainte să fie adus la Hristos. S-a născut în împărăţia Prusiei în anul 1805. Tatăl lui lucra ca perceptor de venituri pentru guvern şi era un om lumesc. El le-a dat lui George şi fratelui său mulţi bani când erau copii, pe care i-au cheltuit foarte nesăbuit. George îşi înşela tatăl când venea vorba de suma de bani cheltuită şi de modul în care a cheltuit-o. De asemenea, fura banii guvernului când tatăl lui nu era acasă. În 1827 Müller s-a oferit voluntar să se ducă în calitate de pastor misionar la nemţii din Bucureşti, însă războiul dintre turci şi ruşi a împiedicat acest lucru. În 1828, la sugestia agentului lor, s-a oferit să meargă ca misionar printre evrei la Societatea Misionară din Londra. Era foarte versat în limba ebraică şi avea o mare dragoste pentru ea. Societatea a vrut ca el să vină în Londra ca să-l poată vedea personal. Prin providenţa lui Dumnezeu, a obţinut în cele din urmă scutire pe viaţă de la împlinirea serviciului militar în armata Prusiei şi s-a dus în Anglia în 1829, la vârsta de 24 de ani. O perioadă de timp după ce ajunsese în Anglia, nu a putut vorbi limba engleză, iar mai apoi, foarte greu.
La scurt timp după sosirea în Anglia, Müller a primit o experienţă creştină mai profundă care i-a revoluţionat total viaţa. „Am venit în Anglia slab din punct de vedere fizic”, spune el, „şi ca urmare a studiului intens, presupun, m-am îmbolnăvit pe 15 mai; curând după aceea, cel puţin după părerea mea, am fost într-o stare dincolo de orice însănătoşire. Cu cât deveneam mai slab în trup, cu atât eram mai fericit în duh. Niciodată în viaţa mea nu mă mai văzusem atât de netrebnic, atât de vinovat, atât de mult aşa cum nu trebuia să fiu. Era ca şi cum fiecare păcat de care fusesem vinovat îmi era amintit; dar în acelaşi timp, realizam că toate păcatele mele erau complet iertate – că eram spălat şi curăţit , complet curăţit în sângele lui Isus. Rezultatul acestora a fost o mare pace. Doream nespus să plec şi să fiu cu Hristos…”
La vârsta de 70 de ani, dl Müller a început să facă mari tururi de evanghelizare. A călătorit 200 000 de mile, mergând prin lume şi predicând în multe ţări şi în multe limbi diferite. Vorbea frecvent în faţa a 4500 sau 5000 de persoane. De trei ori a predicat în lungul şi-n latul Statelor Unite. Şi-a continuat tururile evanghelistice sau misionare până la vârsta de 90 de ani. A estimat că în timpul acestor 17 ani de lucrare evanghelistică, a vorbit la aproximativ trei milioane de oameni. Toţi banii pentru aceste cheltuieli au fost trimişi ca răspuns la rugăciunea credinţei.
Cea mai măreaţă dintre toate iniţiativele lui Müller a fost ridicarea şi întreţinerea marilor orfelinate din Bristol. A început această lucrare cu numai doi şilingi (50 cenţi) în buzunar; dar ca răspuns la rugăciune şi fără a-şi face nevoile cunoscute oamenilor, a primit mijloacele necesare de a ridica marile clădiri şi de a hrăni orfanii zi de zi timp de 60 de ani. În tot acest timp, copiii nu au fost forţaţi să sară peste nicio masă, şi dl Müller a spus că dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi luat-o drept dovadă că Domnul nu mai vroia ca acea lucrare să continue. Uneori, ora mesei se apropia şi ei nu ştiau de unde avea să vină hrana, însă Domnul a trimis-o totdeauna la vremea potrivită, pe parcursul celor 20 000 de zile, sau mai mult, în care dl Müller a fost în conducerea caselor.