Când am început să scriu acest volum de poezii, gândul meu a fost să-l lansez în preajma Centenarului Marii Uniri. Deşi au trecut o sută de ani de la Unire, poporul român este încă prins în zbuciumul căutării de sine, a stabilirii unei identități personale şi distincte în contextul multiculturalismului european, dar şi frământat de dorința aşezării sale în matca unor ape limpezi, molcome şi liniştite, care să-i aducă armonie, pace şi odihnă sufletească. Volumul de faţă de numeşte UNIRE CU EL şi aduce în atenţia tuturor observația că ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o sută de ani, trebuie completat şi continuat cu legarea neamului nostru de Dumnezeu. Dincolo de imaginea unei relații formale, ceea ce îi lipseşte neamului nostru este tocmai unirea cu Cristos, legarea de El printr-o credință autentică, practicată într-un mod real şi trăirea după principiile neschimbătoare şi perfecte ale Creatorului şi Mântuitorului nostru. Nu vom reuşi să ajungem niciodată la statutul privilegiat de națiune între națiuni, care să îşi poată ținea capul ridicat cu demnitate şi mândrie, fără demersul legitim şi preocuparea prioritară de a căuta Fața lui Dumnezeu şi a ne lăsa legați de Cristos cu funiile dragostei Sale desăvârşite. Volumul conține un număr semnificativ de poezii în care sunt invocate ajutorul şi providenţa lui Dumnezeu peste țară, dar şi chemarea națiunii la ascultare de Dumnezeu, precum şi nevoia de trezire a conştiinţei poporului nostru în vederea experimentării unei metamorfoze spirituale prin intermediul crucii lui Cristos, care să aducă revărsarea din abundență a binecuvântărilor lui Dumnezeu.
| Specificații |
| Copertă: Flexibilă |