
Pastorul şi poetul Nicole Bec s-a născut în 5 septembrie 1941 în comuna Vidra, judeţul Alba, fiind al treilea copil din familia compusă din 9 fraţi şi surori. Este ordinat diacon, apoi prezbiter, slujind în cele din urmă ca pastor în biserica locală, cât şi în bisericile din zonă până în anul 1990, când se mută cu familia în oraşul Alba Iulia. În acea perioadă, slujeşte ca pastor în Biserica Penticostală din oraşul Cugir. În anul 2004 emigrează împreună cu soţia şi trei copii în America, oraşul Portland, unde locuiesc şi în prezent.
„Veniţi să-ncepem veşnicia
Cu sfinţii de pe-ntreg pământ,
Din vechi şi noul Legământ
Care-au păzit al Lui Cuvânt
Cerând să vină-mpărăţia,
Când Regele, Cristos, Mesia,
El va fi toată bucuria
Şi Domn al noului pământ!”
(din poezia „În drum spre Emaus” de Nicolae Bec)
Număr de pagini: 275
Specificații |
Copertă: Flexibilă |