M-am născut în anul 1958, la Cluj-Napoca, într-o familie de credincioşi, oameni simpli, muncitori. Domnul m-a binecuvântat cu un soț minunat, avem doi copii credincioşi, împreună putem spune asemenea lui Iosua "eu şi casa mea slujim Domnului!" Mărturisesc că Dumnezeu a lucrat în chip minunat în viața mea, m-a chemat la slujire şi mă foloseşte neîntrerupt în lucrarea Sa, oferindu-mi multe ocazii de a ajuta oamenii, în diverse probleme. Pacea, împlinirea şi bucuria mea vin din micile şi marile biruințe pe care le avem prin harul Lui măreț. Într-o dimineață din anul 2011 am auzit foarte clar vocea Domnului, care mi-a spus: "Scrie!" Am ascultat imediat, nu m-am îndoit, ci am făcut întocmai: am început să scriu poezii de credinţă şi nădejde. Eu, care niciodată nu am compus un verset măcar, iată că în aproape două luni aveam 80 de poezii. Aşa a început această slujire, această ardere. Şi lucrarea continuă, am publicat acum al treilea volum. Domnul îmi dictează cuvintele, eu le scriu şi le dau mai departe, spre slava Lui şi pentru zidirea şi mângâierea oamenilor. Mărturisesc un Dumnezeu de aproape, plin de dragoste, care ne atinge pe fiecare cu harul şi darul Său, care dă un sens real vieții noastre. Spre ţelul suprem, într-un Zbor spre Nemărginirea Lui! (Elena Păcurar)
Zbor către nemărginire
Gânduri se înalţă şi pleacă departe,
Călătoresc prin galaxiile toate
Undeva e casa Tatălui meu,
Împăratul, al meu Dumnezeu.
Sufletul îmi este legat de cer
Speranțele mele nicicând nu pier,
La vremea hotărâtă voi zbura
Acasă cu Isus m-oi bucura.
Cuvântul Sfânt mă întăreşte
Bucuria-n inima mea creşte,
O emoție mi se frământă-n piept
Păşind încet pe drumul drept.
La capăt, m-așteaptă Domnul Isus
Cu brațele deschise aşa cum a spus,
Mă va primi în strălucire.
Acasă-am ajuns, în Nemurire!
Cartea conține 100 de poezii.