• Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie

Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie

  • 30.00 lei


  

Descriere produs

Fiecare generație trebuie să-și ducă propriile-i lupte, iar generația actuală de credincioși este chemată să lupte pentru protejarea și proclamarea curajoasă a adevărului. Deși a fost nevoie de acest lucru dintotdeauna, din cauză că Satan este "mincinos și tatăl minciunii" (cf. Ioan 8:44) și dorește să pervertească adevărul, parcă niciodată capcanele întinse în fața creștinilor nu au fost mai multe și mai subtile ca acum. Dacă în trecut credincioșii erau nevoiți să confrunte ideile ateiste, astăzi trebuie să facă faţă relativismului moral, aşa-numitei "corectitudini politice", ideologiei de gen, precum şi "noului ateism", care luptă făţiş şi cu încrâncenare împotriva oricărei idei sau manifestări religioase, şi a multor ideologii postmoderne.

În lucrarea de faţă am căutat să vin în întâmpinarea nevoii de material apologetic, oferind răspunsuri la unele dintre cele mai importante întrebări din şi despre Biblie. Pe multe dintre acestea mi le-am prezentat eu însumi, altele mi-au fost adresate de către membrii bisericilor pe care le păstoresc, iar altele de credincioşi din alte părţi ale ţării pe care i-am întâlnit cu diferite ocazii. Însă unele dintre ele mi-au fost adresate de atei, de agnostici sau de adepţi ai altor religii. Unele sunt întrebări din Biblie, ridicate de afirmaţiile dificile şi controversate regăsite pe paginile Sfintei Scripturi. Sunt întrebări legate de existenţa şi unicitatea lui Dumnezeu, întrebări despre originea şi rolul lui Satan în univers, despre moarte, starea intermediară şi cea eternă a sufletului, despre sursa şi scopul suferinţei etc. Altele sunt întrebări despre Biblie, despre inspiraţia, autenticitatea sau alcătuirea ei. De aceea am intitulat această carte Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din şi despre Biblie.

Bebe Ciauşu este pastorul Bisericii Baptiste "Harul" din Ineu, Arad, şi autor al mai multor cărţi creştine care s-au bucurat de aprecierea cititorilor din ţară şi străinătate. Dintre acestea amintim: Chemare la caracter în vremuri de compromis, romanţa răscumpărării, Domnia lui Cristos în viaţa credinciosului, Drumul spre casă, Centralitatea lui Cristos (vol. I & II), Extraordinara aventură a credinţei, Pledoarie pentru iertare şi Voi cânta doar despre Isus (vol. I & II), scrisă împreună cu soţia sa, Bianca.

Ce spun clientii despre Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produse asemănătoare