E posibil omul sa-I cunoasca pe Dumnezeu? Noi suntem limitati, El este nelimitat; noi slabi, El Atotputernic; noi nepricepuți, El Omniscient; noi păcătoși, El fără păcat; noi creatura, El este Creator; noi suntem doar un ciob dintre cioburile pământului, El este perfect în tot ce face. Cum să-l pot cunoaște? Omul din totdeauna a fost lacom dupa cunoastere. Dumnezeu a asezat aceasta cautare in noi de la creatie. Dar de ce omul a fost oprit sa manance din pomul cunostintei binelui si raului? Este un lucru bun sau unul rau aceasta sete umana de cunoastere? Exista mai multe tipuri de cunoastere, una care te indumnezeieste și alta care dezumanizeaza?
Cartea aceasta este asemenea unei scântei menită să reaprindă focul rugăciunilor sacre printre români, oriunde si-au așezat vremelnic ”coliba”. Tipărită în peste 7.000 exemplare este probabil cea mai distribuita carte a anului si sigur abordeză cel mai urgent si important subiect. Manuscrisele ei au fost studiate de mai multi păstori evanghelici, iar câtiva au scris recenzi din care spicuim, pe restul îi găsiți în carte. Împreună cu cei mentionați mai jos si alti slujitori ai Domnului printre care Mircea Detesan (Cluj), Iosif Purcar (Missuri USA), Daniel Purdel (Bucuresti) și Ticu Leontescu (Timisoara) recomandă fără rezerve cartea amintită tuturor crestinilor indiferent de confesiunea religiosă, pentru că toti suntem săraci în ce priveste rugăciune. Numai o viață practică de rugăciune biblică va revitaliza familii, biserici, va schimba destine si natiunii si va aduce trezirea spirituală mult așteptată.