Poezie extrasa din volumul „Porumbite albe” de Costache Ioanid:
„Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.
Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.
Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.
Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâiaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!
Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu.”
