Psalmii și închinarea contemporană

În ultimii aproximativ 60 de ani s-au petrecut cele mai dramatice și rapide schimbări în Biserica Protestantă (și neo-protestantă) spre deosebire de orice altă perioadă de la Reforma Protestantă încoace. Trăsătura principală și simbolul acestei schimbări este reprezentat de transformările care au avut loc la nivelul închinării bisericii. Ceea ce a ajuns să se numească Mișcarea de Închinare Contemporană a devenit un fenomen extraordinar de răspândit și influent în confesiuni religioase foarte diferite pe tot globul, inclusiv în România. În niciun alt domeniu tendințele de închinare de astăzi nu sunt mai evident centrate asupra omului decât în conținutul închinării. Această întreagă tendință este criticată în mod adecvat de scriitorul și comentatorul Warren Wiersbe: „Mulți credincioși individuali și adunări întregi l-au imitat pe Avraam și «au fugit în Egipt» pentru a obține ajutor. Au încetat să mai fie străini; își pierd separarea de lume și încep să promoveze imitarea lumii. Sanctuarele devin teatre, liderii închinării devin comedianți și toată lumea este fericită, cu excepția Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea sunt minimalizate, iar muzica în plină expansiune este dusă la extrem și Evanghelia este comercializată. Aceasta poate fi o modalitate eficientă de a aduna o mulțime, dar este ea calea lui Dumnezeu de a-L glorifica pe Isus Cristos și de a edifica Biserica Sa?” Prin urmare, trebuie să ne întrebăm în ce măsură a fost adoptarea acestei forme de închinare contemporană una biblică, sănătoasă și înțeleaptă? Cele opt articole din această colecție ne vor ajuta să răspundem la această întrebare folosind ca etalon, în primul rând, Psalmii, cartea de cântări a Bibliei și totodată manualul de închinare al Bisericii, în al doilea rând, Princpiul Regulativ al Închinării din istorie, în al treilea rând, Îndrumarul pentru Închinarea Publică de la Westminster, în ultimul rând, expertiza celor înzestrați în acest domeniu cât și un exemplu de biserică modernă și cu un impact uriaș dar cu o  formă de închinare tradițională. (Eugen Tămaș)

Număr de pagini: 175