„Fratele Puiu a pus în cântare biruințele și bucuriile, dar și atunci când durerile trupești sau sufletești l-au lovit, când a fost bolnav sau părăsit de cei mai dragi, el, ca o floare pe care o zdrobești și îți dă mireasma ei îmbătătoare, ca un strugure pe care-l calci și îți dă licoarea dulce a mustului, neînțeles sau poate judecat, fratele Puiu a știut să cânte spre slava Domnului și în durere, pentru mângâierea atâtor suflete care trec poate prin stări asemănătoare. Melodiile lui au ceva din durerea întâlnită in cântările rusești, au în ele duioșia muzicii de la frații ostași sau melodica muzicii bizantine, orientale și nu de puține ori găsim melodica noastră populară, care pătrunde în sufletul românesc. În ritm liniștit sau alert, în limitele pertinente ale unei muzici bisericești, muzica fratelui Puiu mulțumește toate vârstele și poate fi cântată pretutindeni. Se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu și să sprijinim în lucrarea Lui asemenea oameni.” (Viorel Candrianu)
