| Cantitate | Discount | Preț |
|---|---|---|
| 10 - 19 | 5% | 61,75 lei |
| 20 - 50 | 8% | 59,80 lei |
| 51 + | 11% | 57,85 lei |
Întrucât pneumatologia este, în egală măsură, cea mai puțin și cea mai prost înțeleasă doctrină din întreaga dogmatică creștină – chiar prin comparație cu eschatologia – mai cu seamă în bisericile protestant-evanghelicale, cartea lui Stephenson devine lectură obligatorie pentru orice credincios. Interesul veritabil față de problematica Duhului Sfânt și a manierei în care acționează acesta în contextul realității mântuirii atât la nivel individual, cât și eclesial, e ușor de recunoscut pe paginile acestei cărți scrise cu o limpezime rar întâlnită în mediile protestant-evanghelicale. Ancorată în hristologie, pneumatologia propusă de Stephenson discută despre darurile duhovnicești într-o manieră deschisă, exegetică și critică ce poate fi utilă tuturor creștinilor dornici să înțeleagă cum trebuie să trăiască în Hristos, prin Duhul, după cum reiese din toate documentele Noului Testament. (Prof. univ. dr. habil. Corneliu C. Simuț, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad)
Scrisă cu rigoare și onestitate intelectuală, cartea lui Christopher A. Stephenson readuce în atenție teme care au suscitat, de-a lungul timpului, dezbateri între tradițiile creștine, oferind clarificări care merită cântărite cu seriozitate. Pentru cititorul ortodox, volumul este o invitație la o lectură atentă și lucidă, dincolo de reflexele polemice, și deschide posibilitatea unui dialog teologic mai bine informat, purtat cu discernământ și respect față de convingerile celuilalt. (Prof. univ. dr. Cristian Sonea, Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB Cluj)
Biserica, după Paști, rămâne în corpul social supus timpurilor (2 Corinteni 10:3) și trăiește în Duhul; prin experiență, e locuitoare a Cerului și pelerină pe pământ, trăiește dimensiunea celestă și terestră; aproape de Hristos, în glorie, și în condiția existențială a spațio-temporalității, care e urzeala istoriei, ea este o corabie exilată, într-o îndepărtare metafizică față de Domnul său (2 Corinteni 5:4–8). Duhul Sfânt umflă pânzele corabiei Bisericii și unește Cerul cu Pământul. Ne aflăm în fața unor reflecții care scrutează profunzimile pneumatologiei creștine, care aduc o reală contribuție gândirii teologice și care, prin dialog, pot întări edificiul credinței între fides et ratio. (Prof. univ. dr. habil. Alexandru Buzalic, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, UBB Cluj)
| Specificații |
| Copertă: Flexibilă |