„Marturia unanima a celor mai marete suflete de crestini a fost ca apropierea tot mai mare de Dumnezeu le sensibiliza si mai mult constiinta fata de pacat si-i facea sa-si simta nevrednicia personala. Sufletele cele mai curate n-au stiut niciodata cat de curate erau, si cei mai mari sfinti n-au banuit niciodata ca erau mari. Insusi gandul ca ar fi fost buni sau mari ar fi fost respins de ei ca o ispita a diavolului. Ei erau atat de ocupati sa priveasca tinta fata lui Dumnezeu, incat de abia daca petreceau o clipa sa se uite la ei insisi. Ei traiau dulcele paradox al constientei spirituale, stiind ca sunt curatati prin sangele Mielului, si simtind totusi ca meritau numai moartea si iadul ca rasplata dreapta. Daca suntem destul de veghetori si atenti pentru a auzi vocea lui Dumnezeu nu trebuie sa ne multumim doar sa o „credem”. Cum poate cineva sa creada o porunca? Poruncilor trebuie sa li se dea ascultare, si pana nu le-am dat ascultare n-am facut absolut nimic in privinta lor. Iar a le auzi si a nu le da ascultare este infinit mai rau decat a nu le fi auzit niciodata, mai ales in lumina revenirii apropiate a lui Cristos si a judecatii viitoare ” (A. W. Tozer)
Cartea contine patru eseuri:
Număr de pagini: 28
