Citind, prin răsfoire, doar aceste câteva rânduri din cartea în discuţie, am aşezat frumuşel publicaţia la o parte, pe birou, mă aflam atunci la sediul al organizaţiei şi, la plecarea mea din localitate, printre cele câteva noutăţi luate cu mine, nu se afla şi “Predicarea penticostală” de Ray Hughes. DE CE ACEASTA ?! Dintr-o anumită prejudecată, după cum veţi vedea, dar şi dintr-un anumit spirit de solidarizare cu cei sensibili la atitudinile exagerat de partizane în domeniul confesional. Aşadar, nu mi-am făcut rost de carte de la bun început pentru că am considerat că sintagma « predicarea penticostală » din titlul lucrării şi din fragmentul restrâns pe care-l citisem - ar fi fost utilizată în sensul restrictiv al «predicării penticostalilor » excluzându-se credincioşii de alte confesiuni! Într-o asemenea accepţiune, afirmaţia dr. Ray H. Hughes mi se părea o exagerare plină de emfază şi nereală, cu care nu puteam fi de acord, nu puteam să o accept şi nici să o promovez. Pe dr. Hughes îl auzisem predicând de câteva ori în România, şi întotdeauna fusesem deosebit de impresionat de competenţa şi de ungerea divină cu care propovăduia. Aveam informaţii privind funcţiile spirituale de uriaşă responsabilitate pe care le deţinuse pe plan mondial, în mişcarea penticostală, dar, cunoscându-l pentru prima dată ca scriitor, prima mea impresie a fost că domnia-sa exagera punând prea mult accentul pe « penticostal » şi pe « penticostalism » ! În acest context, am fost deosebit de surprins când mi s-a propus, tocmai mie, să fac o scurtă prezentare a cărţii în discuţie. Obţinând şi lecturând cu atenţie « Predicarea penticostală » am înţeles că, deşi nu poate fi negată o anumită apologie adusă « penticostalismului », accentul cărţii nu este pus nicidecum pe o denominaţiune creştină, ci pe un mod de a fi şi de a lucra în Câmpul Evangheliei, pe secretul predicării Cuvântului în/prin puterea Duhului Sfânt, aşa cum au făcut-o primii creştini. Or, aceasta nu este şi nu trebuie să fie o preocupare şi un imperativ doar pentru penticostali, ci pentru toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Am înţeles, citind cartea, că doar într-o astfel de accepţiune a penticostalismului, dr. Hughes a putut afirma: « În încheierea predicării sale penticostale, când Petru a fost întrebat de ascultători ce trebuiau să facă, a răspuns.... » (pag.120 ; subl. ns.) Aşadar, devenind suficient de liniştit din punctul de vedere al terminologiei utilizată de autor şi gustând fundamentele apostolice ale principiilor prezentate de dr. Ray H. Hughes, mi-am schimbat total prima impresie şi sunt în măsură a recomanda cartea de faţă, nu doar penticostalilor, ci tuturor lucrătorilor creştini. Aceasta pentru că « penticostali » sau « unşi cu/de Duhul sfânt » în sensul biblic, sunt toţi creştinii adevăraţi, toţi aceia care poartă, în mod justificat, acest nume. Să ne reamintim că Hristos (Christos sau Cristos) înseamnă Unsul, iar adevăraţii urmaşi ai Unsului – « cristosienii » sau « cristianii » sunt şi trebuie să fie şi ei unşi, indiferent de apartenenţa lor confesională nominală, cu Duhul Sfânt. (Pastor Iacob Berghianu)
