Odihna veșnică a sfinților

Creștini, „noaptea aproape a trecut, se apropie ziua”, e timpul să ne ridicăm ochii și capetele plecate. Ne așteaptă ODIHNA. Să facem din nădejdea noastră binecuvântată obiectul gândurilor și cugetărilor noastre. Această carte ne poate ajuta în această direcție. Odihna veșnică a sfinților (1650) a fost multă vreme recunoscută drept una din marile cărți clasice creștine și prin această scriere Richard Baxter este cel mai bine cunoscut. Lucrarea sa originală este alcătuită din opt sute de mii de cuvinte – un exemplu clar al stiloului prolific al lui Baxter – și în ciuda acestui lucru, în timpul vieții sale s-au publicat douăsprezece ediții! Într-o perioadă de boală critică, Baxter a început să scrie despre cer: Cum este cerul? Cine va fi acolo? Cum ne putem pregăti pentru cer? El credea că cerul este o stare a izbăvirii desăvârșite de tot ce este rău, unde creștinii se pot bucura de o unire pură cu Dumnezeu. Baxter ne încurajează să trăim o viață cerească pe pământ zăbovind în gândurile noastre asupra cerului, pregătindu-ne astfel mai bine pentru acel loc. Chiar dacă abilitatea noastră de a înțelege cerul a fost întunecată de Cădere, meditațiile lui Baxter îi pot ajuta pe sfinți să reflecteze mai mult la gloria ce va veni. Ca o carte clasică devoțională, ea poate veni în ajutorul cititorilor pentru a prinde o licărire a cerului și a cum va fi acolo.

„Atunci ne vom odihni de toate divizările noastre triste şi de toate certurile necreştine dintre noi. Cu câtă dragoste trăiesc împreună mii de oameni în cer, care au trăit în dezacorduri aici pe pământ! Acolo nu este ceartă, deoarece nu va mai fi nimic din această mândrie, ignoranţă sau vreo altă stricăciune. Nu vor exista comploturi de a întări partida noastră, nici intrigi profunde împotriva fraţilor noştri. Dacă vor exista tristeţe ori ruşine în cer, atunci ne vom întrista şi ne vom ruşina să ne amintim de aceste falimente de pe pământ; aşa cum fraţii lui Iosif au simţit când l-au privit şi şi-au adus aminte de purtarea lor lipsită de bunătate din trecut. Nu e de ajuns ca lumea să fie împotriva noastră, trebuie să mai fim și noi unii împotriva altora? O, fericite zile de persecuţie, care ne-au adus laolaltă în dragoste, pe noi, pe care razele de soare ale libertăţii şi prosperităţii ne fac fărâme din cauza neînţelegerilor dintre noi! O, zi fericită a odihnei sfinţilor în slavă, când, după cum este un singur Dumnezeu, un singur Hristos, un singur Duh, la fel, şi noi vom avea o singură inimă, o singură biserică, o singură însărcinare pentru vecie!”