„E oare limba greacă «moartă», cum spun unii, doar pentru că nu se mai vorbește azi? Sau e, de fapt, cea mai vie, pentru că din ea au rodit limbile moderne ale Occidentului? Limba greacă este fundamentul pe care s-a ridicat civilizația mare a lumii. Ea este, până la urmă, limba noastră universală. Fără etimologiile eline, mintea noastră nu poate gândi până la capăt. Fără ea n-ar exista filozofia și nici vocabularul științelor moderne. Gândirea începe cu buna cunoaștere a gramaticii unei limbi, cu corecta punere laolaltă a cuvintelor, cu «sintaxa». La greci, sýntaxis trimitea la orice punere în ordine. De la ordonarea unei societăți la așezarea soldaților în formațiunea de luptă și până la ordinea ideală a cuvintelor – totul era «sintaxă». Syntaxa elină este cel mai rafinat instrument de gândire, iar limba greacă este, neîndoielnic, gloria spiritului universal. Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-i mulțumi lui Ștefan Colceriu. Prin cel mai inteligent și plăcut manual de limba elină tradus în română, el mă face să cred că e posibilă o renaștere a științelor umaniste în oropsitul nostru învățământ. Îi mulțumesc pentru darul pe care ni l-a făcut!“ (GABRIEL LIICEANU)
Kairos ne dovedește că greaca veche se poate învăța ca orice limbă modernă. După parcurgerea acestui manual, vom avea acces la orice text al elenismului antic. Cele 95 de lecții (50 în primul volum, 45 în cel de-al doilea) au, spre deosebire de orice alt manual de greacă, avantajul că: