Cartea celor 24 de filosofi, opuscul anonim prezent în mediul latin începînd cu secolul al XII-lea, constituie una dintre sursele esenţiale ale gîndirii creştine medievale, receptată atît în structurile teologice de genul comentariilor la Sentinţele lui Petrus Lombardus, cît şi în construcţiile misticii medievale, cu precădere mistica eckhartiană, şi în configuraţiile de tip cosmologic, precum noua cosmologie cusaniană. Ea oglindeşte efortul secolului al XII-lea de sintetizare a doctrinei sacre şi de fundamentare a ei ca ştiinţă prin aplicarea metodei axiomatice. Sursele multiple şi dispersate (Aristotel, Augustin, Boethius, Victorinus, Eriugena, Anselm, Avicenna, Liber de causis) fac din acest opuscul un loc al manifestării sincretismului doctrinar specific perioadei secolului al XII-lea, rezultat din asumarea traducerii marilor texte greceşti şi arabe şi ajustarea lor la gîndirea creştină latină.
| Specificații |
| Copertă: Flexibilă |
