Din punct de vedere cronologic, Maleahi este ultimul dintre profeții trimiși la luda după reîntoarcerea din captivitate. Hagai și Zaharia au profețit în mijlocul evenimentelor relatate în cartea Ezra. Maleahi a profețit într-un timp ulterior, pentru că el vorbește despre împrejurări asemănătoare celor din capitolul 13 din Neemia, ceea ce ne conduce la concluzia că profeția lui a fost pronunțată după acea perioadă. Oricum ar fi, semnificația profeției depășește infinit acel cadru, mai mult sau mai puțin restrâns, deoarece Maleahi descrie starea morală a poporului așa cum a fost ea și sub loan Botezatorul, ultimul profet de sub vechiul legământ, atunci când Isus, Mesia cel promis lui Israel, era gata să intre în scenă. Multe evenimente deosebit de importante au avut loc în cele patru secole care s-au scurs de la Neemia, ultimul istoric al Vechiului Testament și slujirea lui Hristos. Maleahi nu face nicio aluzie profetică la evenimentele care au umplut acea perioadă, pe când Zaharia, care în această privință se aseamănă cu Daniel, le menționează în mod distinct. De fapt, Maleahi are în vedere numai starea morală a poporului chemat să-L primească pe Mesia și judecațile care aveau să vină asupra lui, în cazul în care conștiința lui nu se trezea în ceasul când avea să fie cercetat; în același timp, o rămășiță autentică va aștepta venirea Domnului. După cum vedem în cărțile ultimilor trei profeți, Dumnezeu îl scosese pe luda din captivitatea din Babilon pentru a instaura Împărăția lui Hristos, dacă poporul L-ar fi primit, dar, dacă atingea culmea necredinței prin respingerea împăratului, atunci Dumnezeu avea în vedere să înfăptuiască o mântuire minunată care să fie oferită națiunilor. Maleahi nu ne vorbește deci profetic nici despre imperiul lui Alexandru, nici despre epoca eroică a Macabeilor, nici despre cucerirea romană, ci ne zugrăvește tabloul moral sumbru al stării poporului și, pe acest fundal obscur, scoate în relief existența unei rămășițe care, prin încercări, este pregătită pentru a saluta venirea Eliberatorului. Toate acestea prezintă un interes deosebit și merită să fim atenți la ele, deoarece este vorba despre viitorul lui Israel și despre venirea lui Hristos, dar, după cum vom vedea în ceea ce urmează, cartea Maleahi are pentru noi o semnificație actuală considerabilă, dacă o aplicam la starea actuală a creștinătății în legătură cu a doua venire a Domnului.
Număr de pagini: 54