Și eu calc pe urmele lui Cristos

Nici noua nu ne erau corpurile propriile temnite, insa pacatul asta a facut. Omul a devenit un intemnitat, dar nu pentru vesnicie pentru ca Dumnezeu l-a impiedicat sa manance si din pomul vietii vesnice. Normal ca Isus Cristos a plans adesea cand a vazut conditia omului precara, pentru ca El stia cum l-a modelat pe om si stia slava pe care i-o daduse. Omul nu mai era de mult ceea ce fusese. Ceva a disparut din viata lui de a ajuns sa-si vada goliciunea. Omul era de acum cu mult mai tragic decat un paun maiestuos caruia ii smulgi toate penele. Dupa ce ca e urat, nici nu mai poate nici zbura pentru a se feri de pradatori. Asa este omul de cand a pierdut slava lui Dumnezeu: si fara glorie, si fara protectie. Insa Cristos a decis sa schimbe acest aspect pentru todeauna. El este solutia. El este slava pe care omul a pierdut-o in gradina Eden si pe care o poate recupera tot prin El.

Număr de pagini: 193