Reperele unei generaţii de vis!

V-aţi gândit cum arata generaţia de azi, cum va arăta generaţia de mâine şi cum a arătat generaţia din care dumneavoastră faceţi parte?  În cele ce urmează vă voi prezenta câteva aspecte  (sunt mult mai multe)  ale generaţiei de ieri din care fac şi eu parte, aspecte pe care generaţia de azi nu le mai întelege, de experimentat nu poate fii vorba şi e foarte greu de înţeles pentru ei cum arăta lumea atunci, ce faceam noi si cum nu ne plictiseam fără tehnologie. Activităţile generaţiei de ieri fără rezonanţă azi, o dată cu evoluţia tehnologiei s-au pierdut şi aceste activităţi care ofereau nu doar amintiri frumoase celor care le practicau ci şi o dezvoltare armonioasa a individului. Cum va arăta viitorul , când şi ultimele generații care au jucat "ascunselea", "castel", "rațele si vânătorii", "ţară, țară,vrem ostași", "prinsea", "sticluța cu otravă", "pac pac", "hoții şi vardiștii" şi multe altele, vor disparea?
 
Generaţia de ieri, o generaţie de învingători , care ne luptam şi atunci şi acum fără frică cu provocările vieţii, încă de la grădiniță am învățat poezii în română,  nu în engleză pentru că trăim în România şi trebuie în primul rând să îţi iubeşti ţara de origine, să dai totul pentru ea şi să laşi ceva bun în urmă, am cântat “ La Mulţi Ani” şi “ Mulţi Ani Trăiască” nu  „Happy Birthday” la aniversările onomastice.  Azi daca nu ştii engleză nu prea mai exişti în societate,  nu poţi să lucrezi într-o firmă pe un salar decent dacă nu ştii engleză şi multe alte astfel de îngrădiri, de ce?! Trăim în România şi limba română e aşa de frumoasă ar trebui să fim mândrii de ea şi să putem avea acces peste tot la noi în ţară cu limba română, nu să vină străinii să ne impună limba lor. Generaţia de ieri era generaţia crescută fără telefon sau n cele mai bune cazuri cei mai potenţi financiar cu cartelă de la romtelecom folosită doar pentru urgenţe majore dacă existau, însă atunci nu ştiai să te plângi pentru orice lucru, încercai să le rezolvi singur, să te lupţi să reuşeşti de unul singur, dacă cădeai te ridicai şi mergeai mai departe ca un învingător. Noi nu ne sunam sau ne dădeam mesaje pe facebook, instagram, whatsapp,  ne fluieram să ieșim afară, intram în curte şi strigam chiar dacă de cele mai multe ori deranjam parinţii tocmai întorşi de la muncă sau pe bunicii prietenului nostru pe care-l stricam sa iasă afară, o dovadă vie de interacţiune.  Azi stăm cu capul în telefoane şi uităm să mai conversăm, ne pierdem curajul. Nu ştiam de playstation, laptop-uri, PC-uri, win, ne jucam şeptică, adevar sau provocare, flori, fete sau baieţi, fotbal real indiferent de vreme şi temperatură ca era iarnă,zapadă, ca era vară şi ardea soarele pe cer la orele de vârf când medical ne era sugerat să stăm la umbră, noi bateam mingea şi ne jucam nemţească, bambilici, victorie şi multe altele în funcţie de numărul participanţilor. Eram generaţia celor activi, nu ne plăcea să stăm în casă, era o ruşine să stai în casă să te joci pe calculator dacă aveai aşa ceva sau să dormi. Câteva dintre reperele de ieri care vor rămâne o amintire frumoasă în prezent şi în viitor pentru generaţia de ieri şi ceva utopic pentru generaţia de azi şi mâine:
  • Generaţia care completa zeci de pagini de oracol, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie "De cine îţi place?", "Ce cadou preferi sau aştepţi să primeşti?” şi multe alte astfel de curiozităţi.
  • Generaţia care avea un jurnal ţinut bine ascuns de ochii părinţilor sau a fraţilor curioşi, dacă se putea chiar cu lacăt, ca să nu vadă nimeni ce scriem acolo.
  • Generaţia care se uita la Fox Kids, Cartoon Network unde se puteau viziona desene ca Tom şi Jerry, Viata cu Loui, Bobby, Familia Flinstone, Copii de la 402, Prinţesa Sissi, Dexter şi multe alte desene pentru copii frumoase, cu mesaj educaţional puternic, azi avem monştrii, ozn-uri, etc. în desenele care ruleaza la TV pe canalele noi.
  • Generaţia de ieri se uită la Atomic, asculta piese în care versurile mai rezonau cu realitatea, azi nu se mai pune accentul pe versuri, în multe dintre piesele de azi versurile nu au nici un înţeles, ceea ce conteaza e linia melodică, bass-ul cat de bun şi să facă vedele cât mai mulţi bani cu care să îşi poată duce vieţile de lux.
  • Generaţia de ieri râdea la bancuri cu Bula, generaţia de azi nu mai ştie să râdă, tot mai mulţi oameni trişti şi deprimaţi cu toate că divertismentul e în floare.
  • Noi am fost primii care am auzit-o pentru prima dată pe Andreea Esca la Pro TV cu al ei „Bună seara România, Bună seara Bucureşti”.  Spuneţi-le generaţiei de azi despre emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş", noi cei de ieri ne aducem cu drag aminte de această emisiune.
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, am fost mereu sănătoşi, slabi şi plini de viaţă. Suntem o generaţie de învingători, de visători, generaţia celor care au fost primii dar şi ultimii care au trăit bucuria acestor activităţi, înaintea ca să apară tehnologia care a venit cu plusurile ei dar mai ales cu numeroasele minusuri care au avut un impact puternic în dezvoltarea generaţiei de azi şi de maine. În final aş vrea să ştiu drag cititor ce amintiri sau activitaţi te-au marcat pe tine, de ce îţi aduci aminte cu drag? Lasă-mi un comentariu cu răspunsul tău, distribuie mai departe acest material, îţi mulţumesc că eşti aici şi urmăreşti acest blog.

Spune-ți opinia

Nota: Codul HTML este citit ca și text!