Această carte s-a născut din dorința soțului meu, Ion Onoriu, care de multă vreme a dorit să scrie o carte în care să povestească crâmpeie din viața lui, a celor care l-au cunoscut, celor care l-au prețuit și familiei noastre. Îmi spunea mereu: "Gabi dragă, aș vrea să scriem o carte în care să arătăm câte puțin din viața noastră, pentru ca aceia care vor veni după noi să știe cine au fost Ion Onoriu și Gabi Luncă." Dacă soțul meu n-a mai apucat să-și vadă visul împlinit, așa cum a dorit, iată-mă pe mine la 69 de ani luând această hotărâre de a face acest lucru bun și frumos, mai ales pentru copiii pe care îi avem împreună, care mai târziu își vor aminti cu plăcere că au avut părinți minunați, iubiți de bunul Dumnezeu și îndrăgiți de public, împlinim, așadar, o datorie de suflet față de toți cei care ne-au fost alături în călătoria vieții noastre, publicul numeros și familia dragă. Sunt multe de povestit, și ce vă scriu nu sunt gânduri izvorâte din imaginația mea, ci sunt fapte de viață, trăite și pipăite. Cred că mai mare preț are o carte în care autorul istorisește evenimentele și faptele care i-au marcat viața, decât acele cărți în care este istorisită viața altora, iar nu a scriitorului însuși. Unii scriitori știu să zugrăvească viața altora și o fac cu talent, dar eu am scris singură această carte ca o mulțumire la adresa bunului Dumnezeu, pentru modul în care ne-a ajutat să ne ducem traiul în această lume. Atunci când îți va fi dor de mine, iubite cititorule, nădăjduiesc ca măcar o melodie din multele noastre compoziții să îți aducă bucurie în suflet. Iar dacă vei voi să stai de vorbă cu mine, sora ta și prietena bună, această carte îți va depăna povestea vieții noastre, o viață împlinită prin mila și harul lui Dumnezeu. (Gabi Luncă)
"O țin minte pe Gabi Luncă pe scenă, în spectacol. Îmbrăcată întotdeauna elegant, simplu, dar cu bun-gust, fară zorzoane sau artificii cu sclipici. Avea un succes uriaș cu 'Omul bun n-are noroc'. Trăia tot ce spunea în cântec. Oftatul ei din 'De-ai fi, maică, lângă mine' nu era altceva decât un țipăt pe dinăuntru. Când cânta ea de of și jale era atâta liniște în sală, că puteai auzi și un zâmbet." (Horia Șerbănescu, actor)
"Dacă am alcătui o listă cu zece interpreți pe care să o arătăm lumii, Gabi Luncă ar face parte dintre aceste nume. Nu știu cînd și dacă Dumnezeu va mai fi așa de darnic încât să ne ofere interpreți de aceeași valoare. Gabi Luncă a cântat mult și pentru românii din străinătate. Ea niciodată nu vorbea de Gabi Luncă, ci despre muzica românească." (Gheorghe Verman, realizator radio și tv)
| Specificații |
| Copertă: Flexibilă |