„Domnului pe care Il slujesc ii aduc multumiri din toata inima pentru ca mi-a dat privilegiul de-a scrie aceasta carte. Intotdeauna sperasem ca altul mai capabil sa-si asume sarcina de-a scrie aceasta carte, dar Domnul a gasit cu cale sa ma cheme pe mine. Daca ar fi sa aleg, as fii ultimul care sa scriu aceasta carte, caci am cea mai mica dorinta de a o scrie. Sovaiala mea nu vine dintr-o incercare de a ma eschiva de la datorie, ci mai degraba din convingerea ca o asemenea carte, care trateaza viata spirituala si stratagemele razboiului spiritual, depaseste cu mult posibilitatile unuia care nu-L cunoaste pe Domnul decat de zece ani. E adevarat ca Biblia ii ingaduie unui credincios sa-si relateze experientele. Duhul Sfant chiar ne indeamna sa facem asa. Dar in cazul meu as fi preferat sa se poata spune, ca si despre Pavel, „ca a avut experiente de genul rapirii la cer, dupa paisprezece ani”. Eu insa nu am avut experiente de acest fel si nici nu am primit vreo descoperire nemaipomenita, dar am invatat prin harul Sau sa-L urmez pe Domnul pana si in cele mai mici lucruri care se ivesc in fiecare zi. Prin urmare, tot ce incerc sa fac este sa impartasesc copiilor Lui Dumnezeu ceea ce am primit de la Domnul in acesti ani.” (Watchman Nee, Sanhai, 4 iunie 1927)
Watchman Nee (1903 – 1972) a fost un slujitor deplin consacrat Domnului. Motto-ul vietii lui a fost: „Nu vreau nimic pentru mine însumi, vreau totul pentru Domnul”. Aceasta poezie, scrisa de Watchman Nee în jurul anului 1930, rezuma foarte bine viata si slujirea lui: