
Cartea "Mesagerul Cincizecimii" prezinta o parte din istoria crestinilor de crez evanghelic din fosta Uniune Sovietica si, in prim plan, din viata si activitatea lui Ivan Efimovici Voronaev, un slujitor folosit de Dumnezeu in perioada cea mai rodnica a acestei lucrari. Este o lectura necesara pentru toti credinciosii, mai cu seama pentru cei implicati in lucrarea Domnului – atat pentru a constientiza nevoia absoluta de a fi lucratori impreuna cu Dumnezeu, sub ungerea Duhului Sfant, cat si pentru a intelege lupta si pretul platit de cei care s-au angajat in legamantul sacru al misiunii mantuirii unei lumi pierdute. Viitorul, poate apropiat, ne poate readuce intr-un context martiric, dar daca este sub semnul adevaratei Cincizecimi este dovada de necontestat a domniei Fiului lui Dumnezeu si a apropiatei Lui reveniri in slava „ca sa fie proslavit in sfintii Sai“ (2 Tesaloniceni 1:10). (Iosif Anca, pastor in Biserica Penticostala „Betel“ din Arad)
"Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o“ (Ioan 1:5), iata puternicul adevar biblic transmis cu atata forta spirituala de continutul cartii Mesagerul Cincizecimii, care devine astfel o marturie autentica a faptului ca o luminita, oricat de firava ar fi, poate sa se opuna intunericului, risipindu-l, iar intunericul nu o poate stinge, oricat de mare ar fi el. O viata transformata, renascuta prin botezul si umplerea cu Duhul Sfant si pusa la dispozitia lui Dumnezeu – iata secretul unei eficiente implicari in largirea Imparatiei lui Dumnezeu, care nu sta in vorbe, ci in putere! Lecturarea acestei carti ne provoaca la o trezire imperios necesara si posibila in aceste vremuri printr-o abundenta revarsare a Duhului Sfant. (Romi Mocan, Secretar General al Cultului Penticostal si pastor in Biserica Penticostala Nr. 1 din Dej)
Specificații |
Copertă: Flexibilă |