Lumină pe cărare. Meditații din pandemie

0 recenzii / Scrie o recenzie
Prețul afișat este exclusiv online!
  • Preț: 35,00 lei

  • Cod produs: 010925
  • Autor:  Daniel Mureșan
  • Stoc:   Stoc epuizat
Anunță-mă când revine în stoc
Adaugă la favorite
Descriere

Cititorul este invitat în aceste pagini, să calce pe urmele primilor creștini și să-L lase pe Duhul Sfânt să-i trezească nostalgia și dorul după spiritul Bisericii de la început. Oare cum ar fi să retrăim dinamismul spiritual al acelor vremuri? Putem oare redeveni dependenți de Dumnezeul Scripturilor, de Duhul Său cel Sfânt și de Cuvântul Său? Spre deosebire de cele patru Evanghelii, cartea Faptele apostolilor nu se încheie cu „Amin”. Oare nu ar putea fi și aceasta o sugestie a continuității faptelor și a lucrărilor Domnului Isus, prin intermediul aceluiași Duh Sfânt, prin copiii și prin slujitorii Săi, din generație în generație până la revenirea Domnului în văzduh să-Și răpească Biserica? Noi credem că da! O retrospectivă a mesajelor biblice din perioada continuării crizei COVID-19 (Mai – Noiembrie 2021)

DANIEL MUREȘAN locuiește în Brașov, slujește ca păstor și, împreună cu soția lui, este binecuvântat de Domnul cu șase copii și șase nepoți. Cu ajutorul Domnului, a mai publicat: Inima și mâinile păstorului (2013), Orfanii lui Dumnezeu (2015), Vindecările divine (2016), Duhule vino! (2018), Profilul robului lui Hristos: mijlocitor și profet (2019), Suferința împreună cu Evanghelia (2020), Isus - Învingătorul demonilor (2020), Vorbirea în limbi noi (2020), Profilul  robului lui Hristos: păstor și reformator (2021).

Număr de pagini: 240

Mai mult
Specificații
Copertă:  Flexibilă
Produse asemănătoare
Produse de același autor