În criză de har

„Creștin fiind, sunt profund preocupat de modul în care ne facem cunoscută propria credință celorlalți. Suntem chemați să împărtășim vestea iertării și speranței, însă mi se aduc în permanență dovezi cum că mesajul nostru li se pare multora ca neavând, de fapt, nimic în comun cu o veste bună. În calitate de creștini, suntem chemați să folosim «armele harului», ceea ce se traduce, în ultimă instanță, prin disponibilitatea de a ne trata adversarii cu dragoste și respect. Ca de obicei, Isus ne arată calea. Atunci când fariseii l‑au batjocorit răspunzându‑i că e «samaritean și are drac», El respinge acuzația potrivit căreia ar fi posedat, însă nu protestează împotriva presupusei defăimări etnice. Îi mustră pe ucenici pentru îndemnul la violență când vine vorba despre samariteni. E grăitor faptul că un samaritean devine chiar protagonistul uneia dintre cele mai elocvente parabole. A vrut cu tot dinadinsul să viziteze un sat samaritean și le‑a poruncit ucenicilor să vestească Evanghelia în asemenea comunități. Isus a venit de la Tatăl «plin de har și de adevăr», spune Ioan în preambulul la evanghelia sa. Biserica a căutat neobosită să lămurească partea referitoare la adevăr a acestei formule: să ne amintim de toate conciliile, crezurile, volumele de teologie și disensiunile confesionale din pricina vreunui aspect minor al doctrinei. Mi‑aș dori din suflet ca Biserica să depună aceleași eforturi și pentru răspândirea a ceea ce Pavel numește «nemărginita bogăție» a harului lui Dumnezeu. Deseori, pe cât se pare, suntem percepuți ca mijlocitori ai vinovăției mai degrabă decât ai harului.”  (Philip Yancey)

„Mark Rutland îşi aminteşte, ca fapt divers, de un sondaj care le cerea americanilor să spună ce cuvinte le-ar plăcea cel mai mult să audă. După cum îşi închipuise, prima opţiune a fost: „Te iubesc”. A doua a fost: „Te iert”. Nu se aşteptase însă la a treia: „Hai la masă”. Cele trei enunţuri, avea Rutland să-şi dea seama, pot constitui foarte bine un rezumat al naraţiunii Evangheliei. Suntem iubiţi de Dumnezeu, iertaţi de El şi invitaţi, apoi, la un ospăţ. Pe o planetă marcată de stricăciune - violenţă, dezastre naturale, relaţii frânte - Evanghelia rămâne, intr-adevăr, o veste bună. Asemeni celui ce îşi ascultă muzica la căşti într-o staţie de metrou plină de navetişti posaci, creştinul aude un alt fel de sunet, sunetul bucuriei şi al râsetelor dincolo de durere şi moarte.” (Philip Yancey)