Referitor la această carte, Martin Lloyd-Jones a spus : Nu voi uita niciodată momentul în care le-am citit pentru prima oară, şi binecuvântarea pe care mi-au adus-o în suflet. Sunt o operă spirituală clasică, fără urmă de îndoială. Într-o vreme ca aceasta, când mulţi sunt preocupaţi numai de problemele organizării şi regrupării ecleziastice, iar alţii sunt în primejdia de a cădea într-un interes fanatic şi corintic faţă de fenomenul spiritual, în timp ce majoritatea practică un creştinism formal, nimic nu mai poate fi mai folositor ca mesajul acestei cărţi. Ea ne îndreaptă atenţia spre singurul lucru care are importanţă până la urmă, fără de care toate celelalte sunt mai mult sau mai puţin zadarnice. De asemenea, ea ne îndreaptă atenţia spre drumul care duce la trezire – atât personală, cât şi generală. Fie ca Dumnezeu să o binecuvânteze, şi să o folosim în scopul acesta.
Dacă cititorul care şi-a croit drum printre argumentele prezentate aici ajunge nepăsător la ultima pagină – fără nici o dorinţă de a înălţa propriul „amin” – ar trebui să se întrebe dacă nu este cumva necredincios; oricât de neplăcut ar fi acest lucru, este adevărat. Spiritualitatea pură din raţionamentele autorului şi prezentarea copleşitoare a dovezilor biblice sugerează că opinia lui nu este eronată. Împotrivirea faţă de o asemenea expunere a adevărului divin este egală cu necredinţa, şi acest lucru reiese în mod clar, în ciuda oricăror afirmaţii care susţin contrariul. Dacă un om este „născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu”, el nu mai poate fi legat de pământ şi materialist în esenţă; el cunoaşte lucrurile Domnului la fel de bine ca pe cele omeneşti. Dacă nu fac altceva mai mult, aceste pagini pot măcar să tulbure pe unii oameni care au acum doar o formă de evlavie, şi să-i ajute să înţeleagă că Îl pot cunoaşte pe Cel care aduce viaţa veşnică.
După cum am spus deja, auzim astăzi mult despre nevoia oamenilor de a face ceva; se aude tot mai puţin de la amvoane despre nevoia creştinului de a căuta prezenţa Domnului său şi de a-L cunoaşte pe Hristos mai mult şi mai personal. Aţi putea să spuneţi că această stare de lucruri nu este rea, şi că ea încurajează pe fiecare credincios să fie lipsit de egoism şi să privească la folosul celorlalţi. Totuşi, în ciuda calităţilor ei, această abordare tinde să-l facă pe credincios să-şi piardă interesul faţă de rugăciune şi părtăşie personală cu Hristos. Având în vedere predominarea învăţăturilor biblice într-o asemenea relaţie personală, ar trebui să deplângem lipsa acestei accentuări în predicarea modernă. Nu contează nivelul de inteligenţă cu care ne apropiem de lucrurile lui Dumnezeu, nici bogăţia informaţiilor care ne stau la îndemână; există o imensă diferenţă între cunoaşterea unei doctrine şi cunoaşterea Persoanei despre care vorbeşte Biblia.
