Tip Lewis, un băiat de paisprezece ani, este capul răutăților, asta până într-o zi când merge la școala duminicală. Povestirea auzită acolo îl face pe Tip să se gândească serios la cer, încolțind în inima lui dorința de a vedea toate frumusețile și gloriile cerești. Tip se lăsă pe spate și privi cerul albastru, senin. Stând acolo, probabil că îi trecură prin cap gânduri foarte serioase. Probabil cele mai serioase gânduri din viața lui. Până la urmă, se ridică încet și, uitând de pești, se îndreptă spre școală cu gândul ca de acum încolo să fie altfel. Nu știa ce o să facă și o să facă, dar povestirea la care dăduse impresia că n-avea niciun chef să stea să asculte îi atinsese inima și îl mișcase. Mesajul ei își făcea încet-încet efectul. Sămânța care fusese semănată încolțea și, fără să-și dea seama, Tip începea să se schimbe. Oare se va lăsa Tip călăuzit de Felinarul pe care îl primește în fața ispitelor și încercărilor?