Una din primele carti pe care le-am publicat a fost Intre zambet si suspin, o culegere de intamplari, cugetari si vorbe de duh, menite sa-i ajute pe vorbitorii publici. Am publicat in volumul acela o serie de ilustratii folosite de mine in predicile mele, precum si multe din intamplarile adevarate din viata mea de pastor. Cartea a avut un deosebit succes, reusind sa produca zambete cititorilor ei, dar si suspine, ca sa fie in acord cu titlul ei. Dupa publicarea cartii am fost mereu intrebat de un eventual volum al doilea al cartii. Ideea nu era rea, asa ca am decis sa lucrez la el. Intre timp, inspirat de serialele unor publicatii si filme de azi, am decis sa public un serial de carti cu acest titlu. Am ales ca pentru volumul de fata sa pun laolalta mai multe intamplari, povestiri, cugetari si vorbe de duh nascute din viata de familie. Relatiile dintre sot si sotie, cele dinte parinti si copii, bunici si nepoti, socri si gineri si nurori, sunt o sursa inepuizabila de zambete si de suspine.
Volumul de fata poarta deci acest tilu: Familia – intre zambet si suspin. Mai multi cititori ai primului volum mi-au spus ce bine le-a facut citirea cartii mele, ea asigurand veselia familiei si culoare serilor de acasa. Zambetul este un medicament pentru sufletul obosit si plictisit. Nadajduiesc ca si aceasta carte sa aduca buna dispozitie in casele cititorilor ei. Stiu bine ca oamenii sunt de doua categorii: oameni cu simtul umorului si victimele lor. Victimele de obicei suspina. Ma astept ca unii dintre cititorii care cred doar in suspine sa gaseasca suficiente in paginile acestei carti. Unora veselia acestor pagini le va provoca din nou mai multe suspine decat au ei de obicei. Nu-i putem ajuta cu nimic decat sfatuindu-i sa nu o citeasca. Cartea aceasta apoi, contine mai multe greseli pe care le-am inserat in mod intentionat, pentru aceia care cauta greseli in cartile pe care le citesc. As vrea sa se simta si ei bine. Ar fi o adevarata nefericire pentru ei sa nu gaseasca nici macar una. Apoi, pentru cei care gasesc greseli si nu le-au cautat inadins, trebuie sa dam vina pe computerele de azi care incep sa aiba propriile lor idei. Ce sa mai vorbim de editori si corectori… Ca doar n-o sa dam vina pe autor? Nu este el vinovat destul ca a scris cartea?
