Nu sunt produse în coșul de cumpărături.
Prin intermediul contemplatiei profetice, Ioan ofera cititorului Apocalipsei invitatia intrarii in lumea fabuloasa a lui Dumnezeu, lume populata cu o multime de fiinte supraumane, care conlucreaza la realizarea planurilor lui Dumnezeu pentru umanitate. Cu ajutorul tablourilor supranaturale, profetul Ioan contureaza atat calitatile maiestuoase ale Dumnezeului transcendent, slujit de miliardele de ingeri de la Tronul Sau ceresc, cat si valentele angajamentului Sau fata de umanitate, care pornesc din vesnicie, strabat istoria si conduc in vesnicie. Personajul cheie al Apocalipsei este Cristos. El apare in trei ipostaze definitorii pentru revelatia primita de Ioan: Cristosul inviat preocupat de bisericile Sale din provincia Asia, Mielul vrednic sa preia sulul pecetluit de la Dumnezeu si sa aduca istoria la finalul hotarat si Regele-mire triumfator si jubilant care va pune capat istoriei prin judecata.
Agentii si servantii binelui si ai raului sunt surprinsi atat in conflict deschis cat si in slujirea fiintelor care ii mentoreaza: Dumnezeu si Diavolul. Niciodata insa cele doua persoane nu sunt prezentate ca egale, ci Dumnezeu are intotdeauna atat initiativa cat si ultimul cuvant.