
Un ghid practic si accesibil pentru studiul personal al Scripturii de catre fiecare crestin, care pleaca de la mostenirea esentiala a Reformei si prezinta modul practic in care Biblia poate fi studiata si inteleasa de un laic, prin reguli practice de interpretare corecta si atentionari privind pericolele frecvente de interpretare eronata.
REZUMAT:
"Daca as fi Diavolul – scrie J. I. Packer – unul dintre scopurile mele principale ar fi sa-i impiedic pe oameni sa citeasca Biblia… as face tot ce as putea, ca sa o inconjor cu un echivalent spiritual al transeelor, al gardurilor din sarma ghimpata si al capcanelor, pentru a-i face pe oameni sa se retraga inspaimantati. … Dar nu ar trebui sa fiu deloc multumit cand as vedea aceasta carte scrisa de R. C. Sproul." Tema cartii este, in cuvintele autorului, "nu cum sa citim Biblia, ci cum sa studiem Biblia". Scrisa in tinerete, Biblia si studiul personal este una dintre primele carti ale lui Sproul si una dintre cele mai apreciate, totodata. Ea s-a nascut din dorinta si nevoia practica de a-i incuraja si ajuta pe crestini sa studieze sistematic si personal Biblia. Autorul spulbera, chiar la inceput, cele doua mituri prevalente care impiedica studiul personal – ca Biblia ar fi atat de greu de inteles si numai teologii cu pregatire adecvata o pot studia si ca Biblia este o carte plictisitoare – dupa care ne aminteste ca temelia Reformei a avut ca element esential redarea Bibliei crestinului obisnuit si fiecarui crestin. Urmeaza imediat o trecere in revista a hermeneuticii (stiinta interpretarii unui text) si aceasta fara sa recurga la un jargon tehnic. Discutia devine extrem de practica odata cu prezentarea a 11 reguli de baza ale interpretarii unui pasaj biblic. Mai mult, autorul ne atrage atentia ca Biblia s-a nascut intr-o anumita cultura si ca noi suntem tentati sa citim in Biblie si problemele, si ideile culturii noastre. De pilda, cum intelegem porunca acoperirii capului femeilor din 1 Corinteni 11? El face distinctie intre principiu si obicei si vine cu sugestii practice suplimentare de interpretare si aplicare a unor asemenea pasaje. Cartea se incheie cu o serie de ajutoare practice pentru studiul personal, de la traduceri diverse ale Bibliei si Biblii adnotate, la comentarii, concordante, dictionare si un program de citire a Bibliei pentru incepatori.
Printre problemele delicate nascute in interpretarea Bibliei abordate de Sproul se numara:
"Care sunt calitatile ei deosebite? Claritatea, simtul practic, stapanirea materialului si un entuziasm efervescent, care fac din autor mai mult decat un bun comunicator, unul excelent. Este entuziasmat de Biblie, iar entuziasmul sau este contagios. Gustati si veti vedea! Studiul biblic, asa cum e prezentat de Sproul, va va face sa doriti sa studiati Biblia, dar va va si echipa pentru aceasta; si ce virtute mai mare ar putea sa aiba o carte ca aceasta?" (din Cuvant inainte de J. I. Packer)
GRUPURI TINTA:
CARACTERISTICI SPECIALE:
R. C. Sproul (PhD, Whitefield Theological Seminary) a fost fondatorul si presedintele organizatiei crestine Ligonier Ministries, cu sediul in Florida, SUA, avand ca obiect de activitate educatia crestina internationala. A fost co-pastor al bisericii Saint Andrew’s Chapel din Sanford, Florida, si presedintele Colegiului Biblic Reformat, precum si editorul executiv al revistei Tabletalk [Discutii la masa]. Sproul avea emisiunea radio Innoirea mintii (Renewing Your Mind), transmisa de sute de posturi de radio din SUA, si este autorul a peste nouazeci de lucrari, dintre care amintim: The Holiness of God [Sfintenia lui Dumnezeu], Faith Alone [Numai credinta] si Everyone’s a Theologian [Toti suntem teologi]. A fost invitat ca vorbitor la numeroase conferinte, a contribuit cu articole la zeci de publicatii crestine si a fost editor general al Bibliei reformate de studiu [Reformation Study Bible].
Număr de pagini: 187
Specificații |
Copertă: Flexibilă |