• Unire şi comuniune

Unire şi comuniune

  • 6.00 lei


  

Descriere produs

Meditații la Cântarea Cântărilor
Adesea se pune întrebarea: Pe cine reprezintă fiicele Ierusalimului?
...Îi reprezintă ele pe cei care, dacă nu sunt efectiv mântuiți, sunt totuși aproape de mântuire? sau, dacă sunt mântuiți, sunt doar pe jumătate mântuiți?
Pe cei care sunt, în prezent, mai preocupați cu lucrurile acestei lumi decât cu lucrurile lui Dumnezeu?
Susținerea propriilor interese, asigurarea propriului confort îi preocupă mai mult decât faptul de a fi în toate lucrurile plăcuți DOMNULUI.

Ele pot fi parte a acelei mari gloate despre care se vorbește în Apocalipsa 7:9-17, care vine din necazul cel mare, dar ele nu vor face parte din cei 144.000, „cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel” (Apocalipsa 14:1-5). Ele au uitat avertizarea Domnului nostru din Luca 21:34-36; și astfel n-au fost vrednice „să scape de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, și să stea în picioare înaintea Fiului Omului”. Ele n-au considerat, ca și Pavel, „toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos, Domnul” (Filipeni 3:8) și, drept urmare, nu ajung la acea înviere dintre cei morți, pe care Pavel simțea că ar putea-o pierde, dar pe care năzuia să o dobândească.

Ce spun clientii despre Unire şi comuniune

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produse asemănătoare