Promisiunile lui Dumnezeu. O istorie a vieții lui Avraam

„Cat mai avem de mers, unchiule?” Ei merg impreuna in urma unei turme mari de oi, un barbat tanar si unul mai in varsta. Cel mai tanar se uita la unchiul sau cu ochii inrebatori. Asteapta un raspuns. Dar unchiul tace si priveste drept inainte in departare. Sorele le dogoreste crestetele. Pamantul este uscat si sterp, cu cate un smoc de iarba pe alocuri. Se afla acolo niste ierburi aspre si niste arbusti din care isi iau oile hrana. Iar acolo, in departare, trebuie sa fie tara catre care trebuie el sa mearga. Dar, cat e de departe si cat o sa dureze oare? Nu stie. 

El priveste in sus cerul albastru si senin. Dar nu se gandeste la cer, nici la soarele arzator. Nu, el se gandeste la Dumnezeu. Domnul i-a spus: „Avraame iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si du-te in tara pe care ti-o voi arata. Si atunci, el ii zice nepotului sau: „Lot, nu stiu cat o sa mai dureze calatoria. Domul stie. El mi-a spus sa plec. Tot El o sa ne spuna unde o sa locuim. El a promis c-o sa spuna.” Ei merg mai departe impreuna. Lot se gandeste la tara catre care se indreapta, Avraam la ceea ce le promis Domnul. A uitat Dumnezeu de el?