Porunca a VII-a, a Decalogului, hotărăşte fiecăruia în parte şi tuturor oamenilor în general, parte bărbătească şi femeiască, să se păzească pe sineşi curaţi, zicând: “Să nu fii desfrânat” (Ieş. 20, 14; Lev. 18, 20; 2 Lege 5, 18). Desfrânarea sau necurăţia, este pofta nestăpânită, nelegiuită, sau peste măsura Legilor Divine. Necurăţia păgubeşte şi primejduieşte groaznic omenirea ambelor sexe, pentru că: vatămă sănătatea trupului, îndobitoceşte şi orbeşte mintea, împietreşte inima, depărtează de Dumnezeu, duce la necredinţă şi deznădăjduire de mântuire. Păcatul necurăţiei are patru fiice otrăvitoare şi ucigăoare omenirii: minciuna, vicleşugul, furtişagul şi omorul. Căsătoria şi castitatea tămăduiesc boala desfrânării sau necurăţiei.
