• Musai List

Musai List

  • 40.00 lei


  

Descriere produs

Cum să îți organizezi timpul în așa fel încât să muncești eficient, să faci loc pentru ce-ți place și să te bucuri de fiecare zi. Ne trăim viața în intervale de timp bine definite: secunde, minute, zile, ani. Fiecare clipă trecută aduce cu sine provocarea celei care urmează, iar rolul nostru este de a decide cum alegem să petrecem timpul pe care-l avem la dispoziție.

Octavian Pantiș, unul dintre cei mai apreciați traineri din România și specialist cu o experiență de peste 15 ani în Time Management, ne pune pe gânduri cu privire la modul în care ne administrăm atât timpul de la birou, cât și cel pe care-l petrecem alături de cei dragi sau angrenați în activități care ne fac plăcere. Mai mult decât atât, ni se oferă instrumente și sfaturi practice pentru a deveni mai eficienți și mai productivi la locul de muncă, precum și sugestii pentru a petrece timp de calitate pe plan personal.Scrisă într-un stil alert și extrem de concis, Musai List este cartea care ne va învăța pe fiecare dintre noi cum să obținem mai mult din cea mai importantă resursă pe care o avem la dispoziție - timpul, cum să muncim mai inteligent și mai cu folos și, nu în ultimul rând, cum să trăim o viață relaxată și plină de bucurii.

„Am scris această carte pentru a-ți oferi idei, sugestii, exemple și întrebări pe baza cărora să poți decide mai bine cum să folosești această prețioasă resursă care este timpul.” (Octavian Pantiș)

Ce spun clientii despre Musai List

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produse asemănătoare