Volumul de povestiri, primul postum al autorului, ne infatiseaza anii '50-'60 vazuti atat prin prisma a doi copii din Bacau (un Bacau pe care "ulita copilariei" se numeste insa "Ivestalin"), cat si prin privirea retrospectiva venita dinspre contemporaneitate. Amintirile sunt presarate de ironie (si autoironie) benigna, aproape gingasa, cand este vorba despre personaje si de un sarcasm usturator in crescendo fata de epoca ce a inghitit atatea vieti si a schilodit atatea... copilarii. Limbajul foarte maleabil are o certa nota de oralitate - inclusiv prin folosirea formei fara "ra" la mai-mult-ca-perfect plural - aproape reportericeasca, dar pastreaza savoarea stilului literar a carui creionare se vede in stadiu incipient intr-un volum mai vechi, "Mostenirea tinichigiului".
Cunoscut indeosebi ca un extrem de talentat om de radio, Paul Grigoriu a semnat si o serie de volume de poezie si proza. Cea mai recenta aparitie editoriala purtand numele sau (ne ferim sa spunem ultima, poate vor mai fi si alte volume atestand calitatile de scriitor ale lui Paul Grigoriu) a vazut lumina tiparului la Editura Hasefer si se numeste „Doi pentru o copilarie. Povesti vechi si noi”. Volumul, iesit de sub tipar la o zi dupa inhumarea autorului, contine emotionante amintiri din copilaria lui Paul Grigoriu si a prietenului acestuia, evreul Mundi.
Cartea incepe in 1951, cu indemnul „Eu sunt Mundi. Hai sa ne jucam !” si se termina peste 188 de pagini, care acopera 13 ani, cu cuvintele „pentru amandoi, copilaria, cu coada ei adolescentina cu tot, esua lamentabil in acel 1964!”.
Ce este intre aceste file, la care se adauga „incheierea autorului”, precum si prefata semnata de Radu F. Alexandru, vor afla cititorii volumului si cei care ne vor onora la lansarea cartii, care regretam ca a aparut postum.
