• Căsătoria

Căsătoria

  • 38.00 lei


  

Descriere produs

Calea spre maturitate spirituală este plină de grele încercări. De-a lungul ei ne confruntăm cu dificultăţi şi obstacole de tot felul, care ne pun la încercare credinţa în Dumnezeu. Felul în care ştim să le înfruntăm reflectă nivelul maturităţii noastre spirituale. Poate că una din cele mai grele încercări ale acesteia se află în modul cum abordăm relaţiile interumane. Nu există nicio dovadă mai bună a trăirii noastre întru Domnul, decât răsfrângerea credinţei noastre în relaţiile cu ceilalţi. în 1 Ioan 1:7, ni se spune că, dacă umblăm în lumină, în comuniune cu Dumnezeu, vom fi curăţiţi de păcate prin sângele lui Isus şi vom trăi în comuniune unii cu alţii. Cu cât mai intime sunt relaţiile noastre personale, cu atât mai grele sunt şi încercările prin care trece evlavia noastră. Cu cât ne apropiem mai mult de oameni, cu atât mai evidente ne sunt slăbiciunile, cu atât mai transparent egoismul. Dar atunci când învăţăm lecţia cea grea a întemeierii relaţiilor noastre personale pe fundamentul sacru al voinţei Părintelui Ceresc, ajungem la acea împlinire de care au parte numai cei ce trăiesc în comuniune cu semenii şi sunt gata să înveţe de la ei.

Nicăieri nu acţionează aceste principii mai puternic decât în legătura conjugală. Dumnezeu a rânduit ca între soţ şi soţie să se realizeze cea mai intimă relaţie umană posibilă. Din această pricină, căsătoria poate deveni experienţa de viaţă cea mai înălţătoare, dar şi cea mai chinuitoare şi aducătoare de eşec. Aceasta pentru că în legătura conjugală, mai mult decât în orice relaţie interumană, apărem exact aşa cum suntem. Acest potenţial al căsniciei de a fi o mare fericire, dar şi o mare năpastă a fost pus în evidenţă, în repetate rânduri, în Pildele lui Solomon. în această mare carte de înţelepciune se fac referiri atât la frumuseţea unei căsnicii fericite, cât şi la amărăciunea şi chinul celei nefericite. Un autor se exprimă astfel: „Cu alte cuvinte, concepţia cu privire la căsătorie care răzbate din Cartea Pildelor îşi păstrează caracterul pilduitor până în zilele noastre şi anume că nu este nimic mai rău pe lume decât o căsnicie nefericită şi nimic mai frumos decât o căsnicie fericită.”1 Dacă sunteţi ca majoritatea credincioşilor, vă doriţi o căsnicie frumoasă, sănătoasă şi plină de satisfacţii. Totuşi, dacă nu ştiţi cum să procedaţi ca să vă făuriţi legătura conjugală dorită, sperăm ca acest curs să vă ajute în atingerea acestui ţel.

Ghidul practic este structurat în patru mari secţiuni, fiecare dintre ele cuprinzând exerciţii, întrebări şi proiecte, cu ajutorul cărora veţi putea pune bazele unei căsnicii solide. Unele dintre aceste concepte vi se vor părea noi, iar altele nepotrivite pentru situaţia dumneavoastră. Accepţiunea pe care o dăm fiecare dintre noi conceptului de căsnicie frumoasă este determinată în mare măsură de mediul de educaţie şi cultură din care provenim. De aceea este recomandabil să vă lăsaţi călăuziţi de Sfânta Scriptură şi de înţelepciunea celor ce s-au străduit să-şi făurească o căsnicie frumoasă. în două cuvinte, scopul acestui curs este de a vă ajuta să vă însuşiţi modelul biblic al căsniciei, să analizaţi o serie de implicaţii practice ale acestuia, pentru ca, după parcurgerea unor etape şi efectuarea unor proiecte, să vă dezvoltaţi atitudinile, deprinderile şi obiceiurile de viaţă care să ducă la înnobilarea vieţii conjugale.

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce parcurgeţi cursul, să constataţi o creştere în trei domenii de viaţă:

1. Cunoaşterea. Vă veţi însuşi o serie de învăţături biblice fundamentale cu privire la căsătorie. Veţi analiza câteva pasaje cheie şi vă veţi strădui să le pătrundeţi sensurile, atât cu aplicaţie generală, cât şi particulară, în cazul dumneavoastră. Cunoaşterea planului biblic cu privire la căsătorie reprezintă fundamentul pe care vom construi.

2. Dezvoltarea deprinderilor. Adeseori, relaţiile personale conjugale nu se pot desăvârşi, deoarece nu s-au dezvoltat deprinderile respective. Prin învăţarea şi exersarea lor, veţi fi mai bine pregătiţi pentru consolidarea relaţiilor conjugale.

3. Dezvoltarea caracterului. Pe măsură ce vă însuşiţi învăţăturile Sfintei Scripturi, străduiţi-vă să dezvoltaţi raporturi cât mai intime cu partenerul. Veţi constata o creştere spirituală în propria dumneavoastră fiinţă. Nimic nu stimulează mai mult dezvoltarea caracterului decât străduinţa de a învăţa să trăiţi în intimitate cu altcineva.

Chiar dacă nu sunteţi căsătorit, aveţi foarte multe de învăţat din acest curs. Cunoaşterea învăţăturilor biblice despre căsătorie şi dezvoltarea deprinderilor personale vor contribui la maturizarea în credinţă şi, prin aceasta, la dezvoltarea relaţiilor dumneavoastră personale în general, slujind ca fundament pentru o căsnicie frumoasă şi sănătoasă, dacă Domnul Dumnezeu o voieşte. Ghidul practic oferă, în paralel, proiecte aplicative destinate persoanelor necăsătorite care urmează acest curs. Fie că Domnul să reverse harul binecuvântării Sale asupra dumneavoastră pe tot parcursul studiului.

Ce spun clientii despre Căsătoria

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produse asemănătoare