Martyn Lloyd-Jones
Martyn Lloyd-Jones s-a născut pe 20 decembrie 1899 în Cardiff, Ţara Galilor, fiind al doilea copil dintr-o familie cu trei băieţi. Când avea cinci ani, familia s-a mutat în satul Llangeitho, Cardiganshire, loc pe care l-a îndrăgit foarte mult. Copilăria lui a fost relativ tihnită, până într-o noapte din ianuarie 1910 când casa în locuiau a luat foc şi a fost complet distrusă, lucru ce avea să influenţeze hotărâtor viaţa întregii familii. Rutina vieţii copiilor Lloyd-Jones s-a sfârşit într-o seară de ianuarie, în 1914, când tatăl i-a anunţat că trebuie să plece din Llangeitho din cauza unor mari dificultăţi financiare. În ciuda vârstei, Martyn a fost foarte împovărat de aceste probleme, căutând tot felul de soluţii împreună cu tatăl său; din această perioadă a datat hotărârea lui de a deveni medic, ca soluţie la problemele materiale ale familiei. Din cauza aceasta, parcă a ocolit multe lucruri comune tinerilor, şi el însuşi a spus mai târziu: „Nu am fost niciodată adolescent.” Au stat temporar in Tregaron, unde copiii au continuat şcoala, până când s-au putut muta în Londra, unde şi-au revenit din punct financiar după un timp. Aici Martyn a început să stdieze medicina la faimosul spital “St. Bartholomew”, în anul 1916. Prin lucrurile care s-au întâmplat până atunci în viaţa lui, el a fost condus spre noua sa credinţă. Nu a fost un simplu capriciu voluntar şi iraţional ceea ce avea să-l facă diferit, ci mai degrabă, el fusese pregătit de anumite lucruri care l-au influenţat şi care, în cele din urmă, s-au dovedit irezistibile. Aceste „influenţe” au avut legătură cu evenimentele ce au întipărit în mintea sa de copil caracterul nesigur şi schimbător al vieţii în lumea aceasta. Casa pe care a văzut-o arzând în noaptea când avea zece ani era a treia casă în care locuise şi, nu numai că niciodată nu s-a simţit „aşezat” în noua casă pe care părinţii au construit-o, dar a şi devenit conştient că această lume nu poate oferi „o cetate stătătoare”. După moartea bruscă a fratelui său mai mare, Harold, de care fusese atât de ataşat, din 1918, Martyn a putut spune împreună cu poetul: „Ce umbre suntem şi ce umbre urmărim!” Moartea mult iubitului său tată, la patru ani mai târziu, a întipărit acelaşi adevăr. Un alt factor puternic din viaţa lui a fost conştienţa acută, pe care o avusese încă din copilărie, a „destinului” ce stă în spatele evenimentelor. Nu s-a îndoit niciodată de faptul că salvarea din incendiul nopţii de ianuarie 1910 a fost parte a unui scop mai înalt. Spre sfârşitul lunii februarie 1981, cu o mare pace şi nădejde plină de siguranţă, el a considerat că lucrarea sa pământească se încheiase. A spus familiei care era cu el: „Nu vă rugaţi pentru vindecare; nu încercaţi să mă trageţi înapoi de la glorie!” Duminică, 1 martie 1981, a păşit în slava despre care predicase atât de adesea, pentru a-L întâlni pe Mântuitorul pe care L-a propovăduit cu atâta credincioşie.