2 Timotei

0 opinii / Scrie o opinie

  • Pret: 15,00 lei

  • Cod produs: 004163
  • Stoc: În stoc furnizor
  • Acest produs are un termen de livrare de 3 - 5 zile lucrătoare
  • Autor:  Henri Rossier
Adaugă la favorite
Cumpărat frecvent împreună cu:
Descriere
Epistola a doua către Timotei, cea din urmă epistolă a apostolului Pavel, scrisă în perioada când era întemnițat pentru a doua oară la Roma și știa că vremea plecării sale sosise, este prin însuși acest fapt de o însemnătate cu totul deosebită pentru vremea pe care o trăim acum. În ce stare lăsa el casa lui Dumnezeu - Biserica - a cărei temelie el o pusese, ca un arhitect înțelept? Semăna oare această Biserică responsabilă cu ceea ce fusese ea în starea ei de la început? Era ea oare măcar asemenea descrierii făcute de apostol în rima sa epistolă, când îi arăta copilului său în credință cum trebuie să se poarte în casa lui Dumnezeu? Nu! Frumosul început de odinioară fusese înlocuit de o nepăsare aproape generală față de apostolul inspirat. Învățăturile abătute și împotrivirea față de adevăr se accentuau din zi în zi. Viitorul era întunecat și nu se întrezărea nicio speranță de îndreptare, ba mai mult, apostolul spunea că răul va continua să crească în așa măsură, încât istoria Bisericii responsabile va degenera până la starea unui creștinism mărturisitor fără viață. Declinul constatat chiar de la începutul istoriei sale era acum pe cale să ducă la ruină. Creștinătatea nu urma să se redreseze, ci, odată cu apropierea timpurilor profetice viitoare, starea ei urma să ajungă la o decădere morală totală. La începutul slujbei sale, apostolul spusese că ultima formă sub care răul se va manifesta va fi apostazia, tăgăduirea însăși a creștinismului, când, după răpirea Bisericii, Antihristul va fi descoperit (2 Tesaloniceni 2.3-12). Apoi, înainte de prima sa întemnițare, apostolul a spus bătrânilor din Efes că, după plecare lui, se vor strecura între ei lupi răpitori care nu vor cruța turma (Fapte 20.29). Prin urmare, condiția morală descrisă în această epistolă nu era decât începutul, preludiul unei stări morale care urma să devină cu mult mai rea pe măsura apropierii timpurilor sfârșitului.
 
În această stare de lucruri, care trebuia să fie atitudinea creștinului chemat să treacă prin astfel de împrejurări? Iată o gravă și serioasă întrebare pe care apostolul i-o adresează lui Timotei, precum și oricărui creștin care dorește să-și slăvească Stăpânul în vremea de acum. Această atitudine devine în mod necesar o chestiune din ce în ce mai personală (individuală), deși cei credincioși sunt chemați să strângă rândurile și să fie uniți în slujirea Domnului, în mijlocul unei stări de lucruri fără șanse de îndreptare.
 
Totuși, chiar în această stare de lucruri, este o mare mângâiere să știm că există resurse pentru creștinul care trece prin astfel de împrejurări, când, nemaigăsind nicio cale de ieșire, ar putea fi în pericol să cadă în deznădejde. Așa cum vom vedea, aceste resurse sunt desăvârșite și deosebit de eficiente, făcându-l pe cel credincios capabil să câștige biruința, în mod individual, în această luptă și să-L glorifice pe Dumnezeu, ca în vremurile cele mai frumoase ale istoriei Adunării. Iată de ce, în această epistolă vom găsi întotdeauna remediul potrivit pentru fiecare situație în care răul este dat la iveală. Răul devine atât de extins și de primejdios și aduce după sine atâtea suferințe, încât martorul lui Hristos - conștient de slăbiciunea sa - are nevoie să fie încurajat, mângâiat și îndemnat pentru a-și împlini misiunea cu credincioșie și astfel, ajungând la capătul cursei, să capete cununa promisă pentru credincioșia sa, după ce va fi câștigat biruința. Toate acestea formează conținutul îndemnurilor necontenite adresate lui Timotei în această epistolă. În ce-l privește pe apostol, el se oferă pe sine ca exemplu preaiubitului său fiu în credință, el însuși luând exemplu din suferințele Domnului și Mântuitorului său. În mijlocul ruinei Adunării - care nu mai este decât o „casă mare”, în loc să fie „Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului” (2 Timotei 2.20; 1 Timotei 3.15) - apostolul strălucește prin tăria credinței sale personale. Chiar dacă îi provoacă nenumărate suferințe, ruina Adunării nu îi clatină nicidecum credința.
 
Acesta este, în câteva cuvinte, conținutul acestei prețioase epistole - ultima moștenire lăsată de apostol celor care urmau să vină după el în lucrare și, în consecință, și nouă.
 
Ca întotdeauna, resursele care ne sunt prezentate se pot rezuma în final într-un singur Nume, Isus Hristos, așa cum ni-L descoperă Cuvântul Său. Cu o astfel de Călăuză și având asigurată o astfel de putere, creștinul este mai mult decât biruitor. În mijlocul suferințelor și al obstacolelor, el are o nădejde și o putere pe care ruina casei lui Dumnezeu nu le poate atinge, deoarece aceste binecuvântări se întemeiază pe divina și neschimbătoarea Persoană a Aceluia care a înviat dintre morți, pe promisiunile Sale și pe Cuvântul care ni-L descoperă.
Mai mult
Produse asemănătoare
Produse de același autor